Punct si…de la capat

Sunt multe momente in viata cand trebuie sa pui punct la situatia sau contextul in care te aflii si sa o iei de la capat. De multe ori, anumiti factori te impiedica sa o faci sau iti intarzie luarea hotararii. Parerea mea este ca atunci cand nu te simti bine intr-o situatie, indiferent care sunt motivele care te influenteaza, este bine sa iesi, sa iti eliberezi mintea si sa te eliberezi sufleteste. Practic, traim ca sa facem lucruri care sunt in armonie cu tot ceea ce reprezinta fiecare dintre noi, lucruri care ne fac sa ne simtim impliniti. Pentru aceasta, este necesar sa ne gasim drumul in viata, sa ne stabilim scopurile pentru care traim, muncim, iubim. Mergand pe acest drum, viata va fi o continua incantare, o poezie, un cantec.

Persoanele care avanseaza in viata sunt acelea care cauta circumstantele pe care le vor si daca nu le gasesc le creaza.
– George Bernard Shaw

Oamenii, vorbe si incredere

Cum identificam oamenii in care putem avea incredere ca vor face ceea ce spun? Ei bine, nu avem cum. Celor pe care ii cunoastem deja sau cei pe care i-am cunoscut ieri sau azi, le acordam incredere, in speranta ca vor si merita acest lucru. Numai ca pentru ca nu suntem intr-o lume perfecta sau macar normala, la un moment dat, in functie de nivelul de incredere acordat, suntem „faultati” de cei carora le-am acordat incredere. Probabil veti spune ca nu este nimic nou in asta; intradevar, insa ar trebui sa privim lucrurile din perspectiva a ceea ce „trebuie sa fie”, nu a „ceea ce este” si sa incercam sa facem ceva in acest sens. In primul rand, sa acordam un minim de incredere tuturor – persoane cunoscute sau noi si sa pastram informatiile si lucrurile care nu ii privesc direct, pentru noi. Astfel „ne asiguram spatele” si prevenim eventualele dezamagiri cauzate de utilizarea necorespunzatoare de catre „cunoscuti”/”prieteni” a informatiilor sau lucrurilor oferite de noi. Ca si veste buna, exista totusi si persoane -doua sau trei – in care putem avea incredere, respectiv parintii si partenerul de viata – aici in cazul in care este intradevar partenerul de viata, nu orice persoana cu care avem o relatie. Pana la urma, totul e relativ, asa ca fiecare dintre noi alegem persoanele in care sa avem incredere si este perfect atunci cand au fost alese bine :).

Multumesc!

In afara situatiilor neplacute cu care ne confruntam fiecare la un anumit moment, sunt si multe lucruri pentru care ar trebui sa fim recunoscatori, de la un zambet primit, pana la faptul ca traim, suntem sanatosi si ne putem bucura de viata. Fiind recunoscatori pentru ceea ce avem acum, ne generam si o stare de bine, care ne ajuta sa atragem si alte lucruri pentru care sa fim recunoscatori. Oricare dintre noi avem cu siguranta cel putin o persoana care ne iubeste si pe care o iubim, unul sau mai multi prietenii cu care ne petrecem un weekend la munte sau bem ceva pe o terasa, avem niste ochi frumosi, un zambet cuceritor, un suflet bun, etc. Sunt sigura ca putem scrie o lista destul de lunga cu toate lucrurile pentru care ar trebui sa spunem „multumesc”. Ceea ce de altfel este o veste foarte buna :). In fiecare zi sa ne gandim la ceva sau cineva care ne infrumuseteaza viata, ne incanta, ne face sa ne simtim bine si sa spunem „multumesc!”. Mai ales persoanelor dragi, care ne sunt alaturi la bine si la greu si carora uitam de multe ori sa le oferim atentie si dragoste.
In concluzie „multumesc”!

Timpul

„O parte din timp ne este rapita, alta ne este sustrasa, alta se scurge. Dar cea mai urata pierdere este aceea datorata neglijentei. Si daca vei voi sa bagi de seama, vei vedea ca cea mai mare parte a vietii noastre o pierdem facand ce nu trebuie, o mare parte nefacand nimic, intreaga viata, facand altceva.” – Seneca
Cand lucrurile merg prost, ne dorim sa treaca timpul repede, ca situatia neplacuta sa dispara, iar cand este totul bine, vrem sa dureze, eventual ziua sa aiba 48 de ore….Numai ca de cele mai multe ori, se intampla exact invers iar momentele frumoase trec cel mai repede sau mai bine zis, ni se par ca trec mai repede. Timpul este relativ, asa cum spunea Einstein, exista notiunea de timp asa cum a fost stabilita de noi, cu zile, ore, secunde, dar acest lucru nu inseamna ca timpul se masoara astfel. Cert este ca trece si nu avem 10.000 de ani la dispozitie pentru a ne bucura de toate lucrurile minunate pe care le ofera viata. Prezentul conteaza, trecutul nu mai revine, iar viitorul depinde de ceea ce faci in prezent. Deci in fiecare zi sau mai bine zis in fiecare secunda a vietii noastre sa traim asa cum ne dorim, sa facem ceea ce ne place, sa iubim, sa ne bucuram alaturi de cei dragi si sa fim recunoscatori ca putem sa facem aceste lucruri. Eu sunt recunoscatoare ca in secundele care tocmai au trecut v-am transmis un mesaj prin acest post.
Carpe diem!

Sa fim optimisti!

W.Churchill a spus: „Sunt un optimist! – se pare ca nu prea este de folos sa fiu altceva”. Cat de adevarat este! Sunt atatea exemple de oameni optimisti care si-au indepliniti visele, pentru ca au avut mereu optimismul si credinta ca se vor indeplini, chiar daca poate nu stiau exact cum; succesul vine atunci cand ti-l doresti si il simti deja, cu toata fiinta ta! Oricine poate face orice: important este sa aiba clar scopul stabilit, sa creada ca se va indeplini, sa se vizualizeze in momentul in care scopul este indeplinit si sa se simta extraordinar! Fiecare dintre noi este un invingator, numai ca unii stiu lucrul acesta si merg in directia buna, altii nu, si isi pun singuri limite.
Am avut o serie de experiente care mi-au dovedit puterea care exista in noi si care depinde numai de noi sa o scoatem la suprafata! Pentru ca o viata avem si atat de multe lucruri frumoase de facut pentru cei din jur si pentru noi, avem atatia oameni buni de cunoscut, locuri minunate de vizitat! Vestea buna este ca pentru ca toate acestea sa se materializeze, trebuie doar sa NE DORIM din toata inima! Deci, fiti optimisti, pentru ca lucrurile mai putin placute stau in preajma noastra si ne „bantuie” atata timp cat noi le permitem, printr-o gandire pesimista. Si asa cum spune citatul de la inceput, fiind optimisti, ne suntem de folos in primul rand noua, dar si celor din jur! 🙂

In primul rand este important sa fii OM

Inteleg prin „a fi OM”, in afara aspectului biologic si anatomic, cumulul de insusiri care confera un caracter, o personalitate, sentimente – fata de familie, prieteni, amici si cunostinte, insa si fata de semeni in general. In viata oricaruia dintre noi cei mai importanti sunt oamenii pe care ii cunoastem sau urmeaza sa-i cunoastem. Orice lucru pe care il facem pentru cineva reprezinta o investitie, chiar daca este vorba doar de un ajutor moral sau doar un zambet de incurajare..Fiecare om este special, iar unul dintre scopurile pe care oricare dintre noi ar trebui sa il avem este acela de a-i face pe cei din jurul nostru sa constientizeze valoarea pe care o au, sa scoata la iveala si sa fie mandrii de calitatile deosebite cu care sunt inzestrati. De cele mai multe ori ne lasam dusi de valurile vietii, ne concentram sa „alergam” in fiecare zi si ii uitam pe cei apropiati, pe cei carora ar trebui sa le acordam o mare parte din timpul si atentia noastra. Iubirea neconditionata pentru cei dragi si afectiunea sincera fata de ceilalti sunt cele doua secrete care dupa parerea mea ne confera calitatea de „OM”.

Nelamuriri

Care dintre voi nu a avut vreodata probleme cu „oamenii de la ghisee”? Functionarii publici, a caror meserie este sa te ajute si sa te indrume pentru rezolvarea unor situatii, care aproape de fiecare data nu fac acest lucru, ba mai mult, cauta sa-ti puna bete in roate si te trateaza cat se poate de urat. Sincer, niciodata nu am inteles de ce trebuie neaparat sa vii cu cineva „mai de sus” sau cu „un cadou” ca sa-ti rezolvi o treaba ce nu necesita prea mare efort si pentru care este pus functionarul acolo. Daca nu faci astfel, stai si te rogi de ei sau te certi cu ei, pentru ca alta varianta nu prea exista, din pacate. Am incercat de fiecare data sa fiu cat se poate de draguta, insa am fost oripilata uneori de atitudinea cu care mi s-a raspuns. Ma gandesc ca tara noastra ar trebui sa ia un premiu sau sa intre in Cartea Recordurilor pentru functionarii cei mai plictisiti si fara chef sa-si faca treaba din lume..Serios, poate exagerez, dar nu imi amintesc sa fi vazut vreodata o fatza zambitoare la vreun ghiseu. Toti suntem oameni, lucram cu oameni, insa personal nu pot sa imi inchipui de ce si cum poti sa te comporti urat cu un client sau o persoana care are nevoie de ajutor…Probabil diferenta e aici: buget – privat sau „timpul trece, leafa merge” – „clienti multumiti, treaba buna, afacere prospera, plata pe masura”. Nu am nimic cu functionarii publici, numai ca mi-as dori sa aflu si eu care este problema lor, pentru ca stresul sau oboseala sunt peste tot, toti ne confruntam cu ele, indiferent ca lucram intr-o firma (chiar mai mult in acest caz) sau la stat; deci, care este problema?……………………

Ce vise avem?

Dupa o oarecare pauza in care mi-am exprimat gandurile intern si cateodata extern, insa in „format” redus, am considerat ca unele aspecte care m-au framantat pe mine, e foarte posibil sa-i „macine” si pe altii….:)Suna putin ciudat cuvintele acestea: „macinat”, „framantat”..dar cred ca fiecare dintre noi s-a simtit astfel o data in viata cel putin. Lasand la o parte starile aceastea neplacute, sa vedem ce pot genera „de bine” aceste stari dar nu numai….
Visele..noaptea visam, ziua visam cu ochii deschisi, uneori este un „mix” intre cele doua; dar exista „ACELE” vise care ne apar de multe ori in subconstient cand suntem constienti, insa nu le luam in seama sau le percepem ca pe niste franturi de ganduri, idei, imagini etc dintr-o zi sau moment…Uneori visele se nasc atunci cand suntem intr-o stare emotionala anumita, fie tristete, agitatie sau dimpotriva, suntem veseli si exuberanti sau privim ceva frumos care ne inspira, atunci cand iubim…Si strigam: Evrika! – norocosii, altii – ok, si ce-i cu asta? Insa tocmai „asta” este important si iti poate trasa dumul in viata, te poate face sa muncesti cu pasiune si drag, sa construiesti si sa lasi ceva in urma ta.

Metoda „”stransului cu usa” in afaceri

Sunt multe firme in care se practica functionarea pe baza de „inertie” sau metode proprii, fara sa se ia in considerare pasii „ca la carte” care trebuie efectuati. De exemplu, un plan de afacere – unora li se pare o pierdere de timp, adica de ce sa stea ei sa scrie ce vor face pe t scurt, mediu si lung, cand pot sa faca si fara sa aiba scris…Este adevarat ca activitatea  merge in principiu si fara plan, numai ca la un moment dat, fie creste business-ul prea mult si apoi pica brusc pt ca nu s-a preconizat aceasta crestere intr-un PLAN si nu s-au stabilit masurile care trebuie luate in acest sens. Sau apare un context mai putin favorabil afacerii si incep lucrurile sa mearga prost, bineinteles ca daca acest lucru nu a fost luat in considerare intr-un PLAN, nu se stie ce trebuie facut in continuare…si exemplele pot continua. Instruirea in domeniul managementului, investirea unor bani in consultanta in management, organizare, comunicare, marketing etc sunt esentiale pentru ca un business sa dureze si sa functioneze dupa principiile clare enuntate de fiecare din domeniile mentionate mai sus, astfel incat sa fie profitabil si sa lase ceva in urma. Am observat ca se procedeaza astfel, in multe cazuri, atunci cand situatia pare fara iesire, adica exista o constrangere grava. Deci o „strangere cu usa” functioneaza pentru realizarea unei afaceri „ca la carte”, cu planuri, strategii, instruire, comunicare.

Ganduri

V-ati simtit vreodata neputionciosi in fata unor situatii sau evenimente pe care nu le puteti controla, insa v-ati dori acest lucru extraordinar de mult?..Este ciudat cand nu poti sa schimbi ceva, te simti frustrat. Ma gandesc ca momente de genul asta se pot depasi printr-o comunicare mai buna cu „sinele”, un autocontrol desavarsit, dar si acestea trebuie cultivate si educate in timp, ca sa dea rezultate. Altfel, fie cedezi nervos, fie te detasezi pentru o perioada de respectiva situatie sau context, fie ai puterea sa schimbi lucrurile in favoarea ta, indiferent de consecinte. Ultima varianta este cea indicata, bineinteles…Acum ramane de vazut fiecare dintre noi cat de bine se autocontroleaza si isi stapaneste anumite porniri nepotrivite precum accesele de furie, dispret, frustrare etc si poate sa orienteze situatia in avantajul propriu.